Reglementate de O.U.G. nr. 196/2005, obligaţiile operatorilor economici la Fondul pentru mediu si O.U.G. nr. 31/2013, publicată în Monitorul oficial nr. 553/2013 sunt:
a) o contribuţie de 3%
din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase,
inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, obţinute de către generatorul
deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor destinate dezmembrării, persoană
fizică sau juridică. Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii
economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a
deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;
De reţinut:
- baza de calcul la care se aplică procentele reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
- de la 1
ianuarie 2014, sumele se declară şi
se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile
respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a
desfăşurat activitatea.
b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1;
De reţinut: de la 1 ianuarie 2014, sumele se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.
c) DE LA 1 IANUARIE 2014: taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2;
De reţinut: sumele se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.
d) o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, şi de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare;
De reţinut:
- Contribuţia se va plăti plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, prevăzut în anexa nr. 3, şi a obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, prevăzut în legislaţia în vigoare.
- Operatorii economici
sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, respectiv de
anvelope introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje
valorificate, respectiv cantităţile de anvelope uzate gestionate.
e) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici;
De reţinut:
- Baza de calcul la care se aplică procentele reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
- În cazul
introducerii pe piaţa naţională, prin achiziţii intraunionale sau importuri de
bunuri, în scopul utilizării sau consumului propriu, a substanţelor clasificate
prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, baza de calcul la care
se aplică contribuţia reprezintă valoarea de achiziţie, exclusiv TVA aferentă.
- De la 1
ianuarie 2014, sumele se declară şi
se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară
activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în
care s-a desfăşurat activitatea.
f) o contribuţie de 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor;
De reţinut:
- Baza de calcul la care se aplică procentele reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
- De la 1
ianuarie 2014, sumele se declară şi
se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară
activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în
care s-a desfăşurat activitatea.
i) o contribuţie de 2 lei/kg anvelopă, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, pentru diferenţa dintre cantităţile de anvelope corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv gestionate;
De reţinut:
- Contribuţia se va plăti plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, prevăzut în anexa nr. 3, şi a obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, prevăzut în legislaţia în vigoare.
- Operatorii economici
sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, respectiv de
anvelope introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje
valorificate, respectiv cantităţile de anvelope uzate gestionate.
j) o contribuţie de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;
De reţinut: baza de calcul la care se aplică procentele reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
p) de la 02.09.2013: o contribuţie de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale şi asimilabile colectate prin serviciul public de salubrizare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare şi cantitatea efectiv încredinţată spre valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie. Pentru unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor care nu au organizat serviciu public de salubrizare, contribuţia se calculează prin aplicarea obiectivului anual de reducere cu 15% la cantităţile de deşeuri municipale şi asimilabile generate potrivit indicelui de generare prevăzut în planurile de gestionare a deşeurilor aprobate în condiţiile legii;
q) ecotaxa, în valoare de 0,1 lei/bucată, aplicată pungilor şi sacoşelor pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere. Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali;
De reţinut: sumele se declară şi se plătesc trimestrial de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea.
r) de la 02.09.2013: timbrul de mediu pentru autovehicule;
s) DE LA 1 IANUARIE 2014 o taxă de 0,3 lei/kg, aplicată o singură dată cantităţilor de uleiuri, pe bază minerală, semisintetice, sintetice, cu sau fără adaosuri, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse. Taxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare.
Noi ne informam pentru dumneavoastra:
S.C. DOBIMANE CONF S.R.L(UNITATE PROTEJATA):
-telefon Dl. Bibicu Nicolae: 0758090725
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu